In sfarsit!

În sfârșit. Da, știu. Mi-a luat cam mult să ajung din nou aici, printre rândurile care vă vor umple din nou clipele din viața voastră.

Și așa cum v-am obișnuit, nu am să încep cu sfaturi despre ce să faceți sau nu, pentru că nu-mi stă în caracter. De data asta am sa vă vorbesc despre mine, despre trăirile mele, despre ce am mai gândit, despre ce am mai simțit. Și da, am o surpriză! De data asta am să o fac în mod direct fără a întruchipa vreun personaj care să mă reprezinte și să-mi joace rolul într-un alt roman. Nu, acum voi vorbi despre mine, persoana mea, eul meu personal, imaginația mea și restu lucrurilor ce fac parte din viața mea.

Știți ce îmi place cel mai mult? Că deși credeam că nu voi mai putea duce-o mai departe, că am obosit din nou, ca de fiecare dată, și că nu prea îmi mai găseam rostul propriu, totuși sunt din nou aici, după atâta timp. Recunosc, mi-a fost dor de scris. Mi-a fost dor să stau să îmi las mâinile să tasteze fără nici o obligație, ci doar din simțiri. Deși câteodată, aparent sunt fără idei, dar chiar lipsa asta a mea acută de idei pregândite, va făcut să-mi iubiți atât de mult vechile mele opere literare. Și să știți că apreciez enorm că ați avut atâta răbdare să mă așteptați să vin și eu din urma voastră.

Oricum e bine. Mă las o perioadă de pictură pentru că nu prea mai am putere să o fac, dar în schimb mă reapuc de scris. Este genial! Ahh! Cât dor mi-a fost de asta! FREEDOM!

E noapte. E 12 fără 15 minute. Ar trebui să-mi fie somn, și chiar mi-a fost, dar paradoxal, din cauza anumitor motive, m-am umplut de nervi și mi-a pierit tot somnul, așa că am venit în bucătărie, am spălat vase, și acum scriu. Ciudat, nu? Dar știți doar, că asta sunt eu! Ahh aș bea și o cafea, ca pe vremuri, dar cum bebe mic din burtică ( aa da, sunt ÎNSĂRCINATĂ!) nu are voie cafea, nu beau. Dar aștept să se răcească apa din congelator.

Ahh! Cât de bine este! Să trăiesc din nou sentimentul nopților nedormite și pline de creații literare, de mărturisiri adolescentine, de privirea nopții însăși, de tot ceea ce obișnuia să îmi placă, să mă reprezinte.

E drăguț. Cel puțin acum mi-am regăsit calea de a mă descărca de dureri, plăceri, nervi, stări, într-un mod care, cel puțin, nu mai rănește. Și asta nu face decât să mă bucure.



Hmm.. am citit de curând o lucrare a unui filosof hermeneut, în care este prezentată ideea de INFINIT. Recunosc că este o lucrare aparent simplă, dar în sine, este mult mai complexă și destul de greu de înțeles cu adevărat ceea ce vrea să spună filosoful respectiv. Spre exemplu, el afirmă, că, Infinitul la pătrat face unu. Dacă ar fi să gândim după cum știm noi și cum am învățat ca proștii, în școli, ni s-ar părea doar o afirmație aberantă. Dar dacă ne-am da puțină voie să o gândim logic, pur și în esență, vom observa că are dreptate. Personal abia aștept să văd această lucrare publicată, pentru că, după părerea mea, are un potențial maxim. Și chiar dacă mulți nu vor înțelege, oricum viața le va demonstra că datele din lucrarea domnului filosof sunt adevărate. Pentru că altfel viața asta nu este, nu se întâmplă.

PLOAIA

       Ploaia, acel magnific fenomen fara de care Pamantul ar muri; acel fenomen care e mentine in viata, propriile vieti. Ploaia, cea care cu ai ei incolori inlatura din calea sa pe majoritatea celor aflati pe strazile gri ale orasului. Niciodata nu am inteles de ce oamenii dau mai multa importanta unor materiale ce doar ii imbraca fizic, decat materialului din care sunt creati: Apa/  Ploaia.
      Eu o iubesc. Este cel mai pur lucru pe care il poti lasa sa-ti imbrace pielea pana la catifelare si sa-ti patrunda fiecare por pana la inchiderea fiecarei rani din care din care este alcatuit sufletul candva spart in mii de bucati .Pentru mine este unica Fiinta ce ma poate imparti si aduna totodata  intr-un intreg, si face asta fara sa ma raneasca. Pentru mine, este unica Fiinta ce chiar ma intelege  pentru ca stie sa planga cu si prin mine.
      Ploaia ma poate lasa s-o iubesc si s-o traiesc pana la contopire.
      Cu ceva timp in urma, pe cand cerneala era inca uda, imi spuneam ca daca as sti ca picurii unei plo de vara b ar vindeca sufletele de oameni, atunci as face orice sa devin o asemenea ploaie, ca mai apoi sa-mi revars lacrimile asupra omenirii spre vindecarea-i de care are atata nevoie.
      CAnd oamenii fug din calea sa, eu ard de nerabdare sa-i las picurii sa ma vindece si sa-mi stinga dorul nebun ce-mi creste de fiecare data cand ea nu este aici.
     Daca noaptea-mi este sfetnicul ce ma transforma in lumanarile ce le sustine, ploaia imi permite sa ma ascund in plina zi, transformandu-se in perdea ocrotitoare.
     Daca noaptea este cea care ma tine departe de lumina grea a zilei, ploaia este cea care-mi permite sa traiesc in soarele mult prea arzator pentru sufletul meu.
    Ploaia este esenta vietii.
    Ploaia este cea care ajuta apa aflata deja pe Pamant sa-si mentina rangul de "sange" al Terrei.
    Ploaia este cea care mentine verdele ochilor mei, atat de puternic.
    Ploaia este Fiita ce atat de mult o pot iubi. 

doar intrebari...

Cum poate cineva, care se uraste pe sine, poate mai mult decat oricine altcineva, sa fie facut "arogant"?

Cum este posibil sa vrei sa mori atat de mult, exact cand viata ta este frumoasa?

Cum este posibil ca atunci cand esti cel mai sincer, nimeni sa nu te creada?

Cum este posibil ca atunci cand esti fericit si zambesti, cineva sa iti spuna sa incetezi si sa nu te mai dai mare?

Cum este posibil ca uneori ( si poate chiar des) singurul zambet care sa mai porneasca din tine, sa-ti fie, defapt, propriile lacrimi?

cum?

De ce?

....

Plastic, si nimic altceva

Plastic. Mult plastic. Plastic, si nimic altceva. Asta este singurul lucru din care esti facuta tu, papusa de plastic. Tu nu stii, nu intelegi, si nu iubesti altceva decat plastic. Plasticul este tot ce conteaza pentru tine, fiinta plastificata. Si lumea din jurul este doar plastic.

Si pe dinauntru, tot plastic esti.

Plastic...Dar, doar plastic. 

Si nimic altceva...

the last day of summer

Trecut,prezent sau viitor?

de ce sa traiesti in trecut,cand trecutul e deja mort,dar tu esti inca viu? de ce spui ca traiesti in viitor,cand tu nici nu stii ce inseamna prezentul? de ce ti-e teama de prezent? de ce nu vrei sa il cunosti? de ce sa te gandesti la viitor,cand acesta poate nici nu-l vei afla? de ce nu stii sa traiesti in prezent?...trecutul inseamna a fi mort,prezentul inseamna a trai,iar viitorul inseamna nimic. 

Tu ce alegi? Trecut,prezent sau viitor? si alege pana nu e prea tarziu..."

Ingeri din culori opace

Poate ca nu e nimic mai mult decat e,

Dar oare avem nevoie de mai mult?

Poate ca doar aripile colorate de acel rosu opac

Si doar gandurile atat de argintii

Ne permit sa ne iubim

Si chiar sa ramanem copii,

Poate ca doar aripile ce oamenii mari nu le vad,

Poate ca doar faptul ca ne putem numi:

Ingeri din culori opace

Ne face sa ne contopim propriile fiinite

Si doar intr-una,

Ce pare doar un vis de copil,

Si poate ca doar atat e,

Dar ne iubim.