Engel

O cameră...eu..o lume înconjurată de altă lume. Întuneric. Iar eu. În faţa mea,o uşă.Î ncerc să ajung la ea,dar cu fiecare pas pe care îl fac,cu atât se îndepărtează mai mult. Cu fiecare pas pe care îl fac,cu atât corpul îmi sângerează mai tare.Cine sunt? Unde sunt? De ce nu pot ajunge la uşă? De ce nu pot evada? De ce sunt aici? Sunt un înger cu aripile frânte,nu mai sunt acel fluturaş cu zâmbet inocent. Am fost adusă aici de către demonii ce m-au prins în urmă cu doar câţiva ani. E ciudat. Sunt aici de atâta timp,dar fiecare zi e diferită,deşi e aceeaşi. Şi totuşi unde sunt? Sunt doar o prizonieră îincuiată în propria ei nebunie,cu propriile gânduri..Ahh! doare!! Mă doare! Vreau să scap de aici! Vreau să evadez! Îmi vreau viaţa!Ahh! Nici să ţip nu pot!...ţip în gândul meu...un ţipăt mort..lacrimi nu mai am...dorinţe..sentimente..toate au îngheţat undeva pe pereţii acestei camere....Şi acea uşă..De ce au mai lăsat-o demonii? dacă nu am dreptul să ajung la ea? De ce?De ce eu?Vreau să...vreau să...să trăiesc! Ahh! de ce am ajuns aici?De ce am uitat să sper?Trebuie să fac ceva,trebuie să scap de aici.Mă ridic.Mă sprijin de perete,mă uit spre uşă,dar nu mai fac nici un pas.Nu.Rămân dreaptă,paralizat,.un înger gol,cu un trup frumos,cu o privire seducătoare.Sunt adorabilă...de aş fi acolo,toţi s-ar îindrăgosti de mine,aş fi cea mai bună,cea mai iubită...dar la ce bun?Dacă totul se întâmplă doar acum?Şi doar aici?şi totuşi încă nu renunţ..sper..rămân aşa..cu privirea spre uşa..E frig...dar nu simt.Demonii se joacă pe lângă mine,mii de tăieturi îmi apar pe trupul gol,dar nu mă doare.Am doar un singur gând"Voi reuşi"..Şi stau..aştept..mă gândesc..nu mă mişc..Stau.Trece un minut,trec zece..trece o oră...o lună...şi un an...ochii mi se închid pentru o clipă,cad în genunchi..Nişte chestii incolore îmi cad din ochii mei.Altădată le numeam lacrimi,acum nu ştiu cum să le numesc.Apoi îmi ridic din nou privirea spre uşă...Se deschide...Uşa s-a deschis! O lumină roşie,puternică,străbătu încăperea.În pragul uşii era un înger cu aripi negre.Păşeşte în cameră,apoi închide uşa.Deşi mintea îmi spunea că nu era cel ce ar trebui să fie,totuşi, o emoţie puternică îmi controla întreg trupul.Se apropie de mine.Avea ochii închişi.Mă ridică,îmi pune mâna în gât şi mă lipeşte de perete.De ce nu puteam să fac nimic?Nu puteam? Nu vroiam?..nu ştiu...Deschise ochii.Erau de un roşu precum rubinul,un roşu ce îţi dădea o senzaţie stranie de moarte prematură.Îşi apropie buzele şi mai mult de ale mele.Nu îi simţeam nici măcar respiraţia.Apoi,mă sărută.Un sărut rece,amar,obligat..ahh! Mă doare! Atingerile lui mă dor!..Închid ochii,apoi mă aruncă pe jos.

"Ai de ales între a muri acum,sau a merge cu mine",spuse el,brusc.

Nu ştiam ce să fac,nu ştiam cine e,nu ştiam cine sunt.Nu îmi era teamă,dar pur şi simplu nu ştiam ce să îi spun.

"Cu mine poţi avea tot ce îţi doreşti" mai spuse el.

Cu el pot avea tot ce îmi doresc? ahh...să fie el salvatorul meu?..să îi spun că merg cu el? şi dacă va fi mai rau? dar oare contează? eu vreau să trăiesc..nu să mor..

"Merg cu tine" i.-am spus,ridicându-mă.Apoi m-a luat de mână,şi intr.o fracţiune de secundă,am ajuns intr-o încăpere albă.Când am întors privirea să văd unde e,nu mai era.Ce se întâmplă?Unde eram acum?..ahh aripile mele...sunt tăiate..nu mai am aripi! nu!!! Aş fi vrut să fug,dar nu puteam..nu aveam unde..totul era..fară margini..Dintr-o dată totul începe să se învârtă...Zeci de oameni apar lângă mine..Râdeau isteric şi mă arătau cu degetul...m-am uitat în jos şsi am observat că sunt goală...încerc să ţmi acopăr goliciunile..mă aşez pe jos,mă uit la ei,iar în mintea mea ţipam din nou.. :"Nuuu!" apoi ei se transformară în demoni....şi încep să danseze în jurul meu..râdeau..mă loveau cu privirile lor..mii de răni îmi apăreau pe corp..acum mă durea! ahh! de ce l-am crezut? A spus că voi avea tot ce îmi doresc dacă voi merge cu el..de ce l-am crezut? de ce???? ahh!!!!! ce înger prost am fost!..cât de mult mă doare..dar nu...nu am să devin ca ei...nu!! nu voi renunţa! voi spera....Închid ochii..sper...sper...încep să îmi repet că el va veni..Încep să las dorinţa să pună stăpânire pe mine..Vreau să vină,vreau să mă salveze,vreau să fie aici..îngerul meu nebun,unde eşti? de ce nu mă aude? ahhh...trebuie să vină..oricine ai fi,înger nebun...vino şi ia-mă de aici,salveaza.mă..."

Dintr-o dată nu mai aud nimic..deschid ochii..toţi demonii erau înfricoşaţi şi toţi se uitau în spatele meu..nu înţelegeam ce se întâmpla aşa că m-am întors şi eu...Şi ...

Dintr-o dată nu mai aud nimic..deschid ochii..toţi demonii erau înfricoşaţi şi toţi se uitau în spatele meu..nu înţelegeam ce se întâmpla aşa că m-am întors şi eu...Şi l-am văzut!Daaaaaa!!!! wow...nuu!..e real? sau e o alta farsă?? ahh..aripile lui imense şi verzi...ochii aceia negri...să fie oare acesta,îngerul meu? să fie acesta cel ce a venit să mă salveze?...ahhh cât de frumos e...Vine încet spre mine,ţmi zâmbeşte şi îmi oferă mâna lui.Fără să mă mai gândesc,îl iau de mână şi mă ridic.Mă apropie de trupul său,acoperindu-mă cu aripile sale.Acum mă simţeam protejată şi iubită.Atingerea aripilor lui îmi vindecă toate rănile de pe trup.Îmi închid ochii şi îmi pun capul pe pieptul lui.Nu ştiam dacă e ceva real,nu şstiam dacă era ceva rău,dar nu îmi păsa,el era acolo..un El pe care l-am aşteptat din totdeauna.Apoi simt o uşoară durere în spate,deschid ochii şi observ că eram in alt loc...Îmi era foarte greu să descriu locul unde ne aflam..era ceva..unic...atmosferă..aer..apă şi foc...toate împreună..un univers...durerea din spate mi se intensifică.Mă uitam în ochii lui şi el îmi zâmbi.

"De ce mă doare spatele?" am întrebat eu.

"Pentru că aripile tale îţi cresc la loc" spuse el,calm.

"Cum te numeşti?Cine eşti?"

"Mă numesc Angel."

"Angel..şi de unde eşti tu?"

"Din Univers."

"Din Univers...şi ce vârstă ai tu?"

"Iubita mea,eu nu am o vârstă..eu sunt etern!" îmi spuse el,după care mă sărută pe buze...Ce atingere..ce emoţie..ce fior...ahh daaa! el e cel ce l-am aşteptat atâta timp,el e salvatorul meu,dah! cu el am să merg mai departe,cu el am să trăiesc,cu el am să fiu eu...

"Iubita,acum eşti gata"spuse el,văzând că aripile mele de un roz sidefat,erau acum mai superbe şi mai puternice ca niciodată.

"Gata pentru ce?" am întrebat eu puţin speriată."Sper că nu pleci...nu mă vei lasa singură..nu?" spun eu uitându-mă în ochii lui.

"Iubita,nu,nu am să te părăsesc niciodată.Acum vei merge cu mine.Vom merge acolo unde trebuie să fim! Îimpreună!"

"Te iubesc" i-am spus,uitându.mă în ochii lui de un negru atât de puternic.

"Şi eu! Să mergem..."