In timp ce filmul despre care mi-ai vorbit atat de mult, ruleaza la T.V., eu te privesc. Nu-mi raspunzi la privire, dar mai mult ca sigur stii ca te privesc. Mintea mea este plina de ganduri. Vreau atat de mult sa-mi asez capul pe pieptul tau, dar nu am curajul sa o fac. Te privesc. Gandesc. Ma intreb. Ma pierd printre valurile de cuvinte gandite, dar nerostite. Te studiez. Esti magnific. Te ador? Cred ca da. Te respect? Cu siguranta! Esti un suflet superb, iar eu sunt o copila, ce asezata langa tine, in al tau pat, sta si incearca sa inteleaga.
La un moment dat iti recunosc faptul ca poate ar fi mai bine sa oprim filmul, intrucat nu am starea necesara pentru a-l urmari. (Defapt eram prea ocupata sa te studiez).
Ai oprit filmul si te-ai intors cu fata spre minte. Simteam ca mintea ta este invadata de idei, dar deja nu mai incercam sa aflu ce gandesti. Nu... Deja eram prea absorbita de albastrul ochilor tau, un albastru atat de calm, dar parca prea adanc...
Ne-am impreunat mainile, un gest ce poate ca demonstra mai mult decat clar, ca stapanii celor doua maini, se iubesc. Iar tu ai spus ca este foarte frumos si ciudat, cum doua persoane ce se atrag, aflate in miez de noapte, in acelasi pat, se privesc, se tin de mana si nimic mai mult.
Ti-am zambit. Ma simteam ca un copil. Ma faci sa am rabdare. Ma faci sa nu ma arunc cu capul inainte, spre a ma lovi.
Tu, ma inveti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu