Hmm…iata-ma in postura in care nu credeam ca voi ajunge vreodata…Telefonul tau de ieri mi-a schimbat viata. Cuvintele tale inca persista in mintea mea, dar parca inca nu pot sa realizez ca este chiar adevarat. Nu pot, sau nu vreau, sa realizez faptul ca s-a terminat, ca nu mai esti al meu. Nu vreau sa cred asta! Doare prea tare… Ma gandesc acum…Care a fost motivul? Sa fi fost comportamentul meu stupid, in situatiile de nerzi? Sa fi fost cuvintele pe care ti le-am tot spus, cuvinte prea dure, cuvinte in care nici eu nu credeam?...Sa fi fost altceva? Nu stiu…Dar oare chiar mai conteaza acum?
Nu stiu…Imi e dor de tine, si imi va fi mereu. Multi au spus ca voi trece peste asta destul de repede, dar acei multi nu stiu ca nimeni nu este ca tine. Acei multi nu stiu ca – in continuu- ma intreb, cine ma va mai iubi asa cum ai facut-o tu? Cine ma va mai saruta, atinge asa cum ai facut-o tu? Cine va mai face dragoste cu mine, asa cum ai facut tu? Cine ma va mai asculta asa cum ai facut tu? Cine se mai uita la mine, cum te uitai tu? Cine ma va mai tine in brate, cum faceai tu? Cine imi va ma spune “Te iubesc!” cum imi spuneai tu? Pe cine voi mai iubi asa cum te-am iubit pe tine? Cui ii voi mai spune “te iubesc”. Cum iti spuneam tie?....Doare…te vreau inapoi…mereu te voi vrea inapoi…Ai fost primul pentru mine in atatea lucruri…Cu tine am petrecut noua luni, zi de zi. Te-am iubit, te iubesc….si te voi iubi…Stiu ca sufletul meu va pastra mereu cicatricea numelui tau…Stiu ca multe lacrimi vor curge pe obrajii mei…si stiu ca nu am sa mai iubesc pe nimeni, asa cum te-am iubit pe tine….
Te vreau inapoi!.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu