E seară. Sunt cu tine. E frig dar aproape că nu simt. Toate simţurile îmi sunt parcă paralizate, iar mintea mea este prea ocupată cu „reînvierea” acelei zile pe baza spuselor tale. Doare, mă doare. Îmi pare atât de rău. Plâng şi fumez din ţigară. Îmi plec capul şi continui să te ascult. Acea zi ne-a marcat. A fost ziua în care pentru a nu ştiu câta oară, în viaţa mea, mă transformam în ceva ce se numeşte „ criminală de suflete”. Şi eram încă una dintre cele mai bune. Reuşeam să omor pe cine iubeam mai mult. La fel ţi-am făcut şi ţie. Ştiu că în acea zi te-am omorât. Ştiu că acea zi mă va urmări mult timp. Mă doare acum să ştiu că m-am purtat aşa cu tine, cu noi. Doare acum să ştiu că tu, cel pe care l-am iubit şi îl iubesc aşa de mult, adânc şi chiar intens, ai fost una dintre victimele virusului din mine. E ciudat să explic asta. Nu eram drogată cu nici un fel de stupefiante, dar eram drogată cu prea multe. Eram drogată cu stări negative, gânduri şi imaginaţia mea macabră, eram drogată cu ...mine. Vroiam să ies, dar îmi era teamă. Mereu am vrut să îţi vorbesc despre mine, despre temerile mele, dar mereu mă temeam...nici eu nu ştiu de ce mă temeam mai tare. Îmi pare rău că m-am eliberat în cel mai groaznic mod. Îmi pare rău că nu ţi-am cerut ajutorul când trebuia. Îmi pare rău. Poate că nu mai are nici o importanţă, dar sincer, îmi pare rău. Şi poate că într-un fel sau altul, mă urăsc pentru ziua aceea.
Nici acum nu sunt bine. Am nevoie de ajutor. De al tău. Am nevoie de tine, am nevoie de mine, am nevoie de noi. Nu îmi pot permite să mai omor pe cineva. Nu aş rezista impactului. Nu mai pot trăi ascunzându-mă. Ştiu, poate că mi-a luat cam mult timp să realizez asta, dar e bine că totuşi am realizat. Nu pot trăi singură. Nu pot trăi fără tine. Vreau să mă iert. E greu să trăieşti. E greu să fiu eu. E greu să spun mereu ce gândesc, ce am nevoie, ce mă doare, ce nu vreau sau ce vreu. Dar e de preferat să trăiesc acest drum. Ştiu că mă vei ajuta. Am încredere în tine. Am să mă ajut şi eu, am să te ajut şi eu.
Te iubesc. Şi chiar simt asta când ţi-o spun. Sunt fericită că te-ai întors la mine şi de aceea nu am să te mai mint. Am să îţi spun mereu adevărul. Ca să mă poţi ajuta trebuie să mă cunoşti cu adevarat, pentru că, aşa cum spunea cineva „ nu te pot trata dacă nu ştiu ce boală ai”.
Şi tot cineva a mai spus că în doi se trece mai uşor peste probleme...Aşa că, hai să fim din nou doi....
Mă ajuţi?....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu